Hello!

Image

Spre o rusine inspaimantatoare se indreapta unele zambete, totusi neputinta sau randamentul creativ insuportabil de mort, ajung uneori sa faca si bine cuiva. Repulsia inovatoare intre noi, cei tineri, ne face tot mai mult si mai mult sa observam cat de mult gresim si, uimitor, ajungem sa ne si pese. Pare un manifest al constiintei, dar e pur si simplu efectul timpului unpic sub nivelul neiertator. Asfel, crestem in varsta si descoperim o lume care ne lasa candva impresia ca se termina la “strada cea periculoasa cu masini unde nu aveam voie sa ne jucam”, si ne dam seama ca defapt devenim din ce in ce mai mici acum. Si totusi, nu vad logica, nu vad nici o claritate in toate acestea, vad doar o scara de urcat enorm de greu, care ulterior daca ajungi prea sus, se rupe…

Distanta! Termen tragic, desi rar il simti la intensitatea lui maxima. Cat de departe ar fi orice lucru din propria casa, spre exemplu, nu simti tragismul in aceasta conceptie, asta pus in proportionalitate cu multumirea de sine manifestata pe toate caile din momentul in care ai ajuns la acel lucru. Dar, privit altfel, cu ochii deschisi, este limpede faptul ca o insolenta amara ce isi rugineste culcusul inauntrul tau te va face sa zici in gand un lung “cat de departe..”, dar aici deja nu mai vorbim despre lucruri. Oare cand vom mai putea zice la 18 ani: “Cat de lent si frumos a trecut timpul, parca o mie de ani sunt de cand am zis prima oara mama .. “ ?

Advertisements
This entry was posted in My work!. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s