Alb

white_eyes

Ce va inspira albul? Este o simpla (non)culoare dar imaginatia cred ca poate duce mult mai departe decat simpla perceptie a albului drept o materie care e cumva, intr-un oarecare fel, nu stim cum. Noi, perceptorii din spatele globului ocular, oamenii, putem aprecia albul in asociere cu lucrurile albe pe care le-am intalnit. In prima faza cred ca ne gandim cu totii la un tricou alb, albul raiului, efectul inalbitorului sau cine stie ce alte lucruri uzuale. Dar ca simbol, ce va inspira? Stand si contempland aleatoriu am ajuns la concluzia ca sunt doua directii reprezentative, pe care as dori sa vi le impartasesc.

Spre deosebire de ce imi inspira mie albul, acesta poate reprezenta un sentiment placut, calm, ducandu-ne cu gandul la lumina, desi cele doua sunt total diferite. Dar daca incercam sa asociem albul, tragand linii din dreptul lui inspre elemente din natura, fauna, mitologie, religie, etc. , aceste relatii ne vor forma o “parere” despre (non)culoarea alb. Sa luam spre exemplu puritatea unui porumbel alb, care in mod cert ne inspira un sentiment divin, sau un cal din rasa Lusitano care este totimpul in fruntea hergheliei conducand si protejandu-si semenii cu o maestuozitate demna de ceruri. Evident puritatea albului e inteleasa la fel si de-a lungul istoriei. Spre exemplu in Imperiul Birmanez al secolului al XVI-lea, regii primeau distinctia de “Domn al elefantilor albi”, iar un steag alb deasupra unui tron de cadavre insemna in vremuri de razboi nimic altceva decat pace. Chiar si pe vremea Impreiului Roman, gasirea unei pietre albe prevestea fericire si impliniri pozitive, iar de cand lumea si pamantul, puritatea miresei e imbracata intr-o rochie alba, si apropo de mirese, pe vremuri, indienii din america (cum erau ei insultati pe atunci, cei cu pielea rosie) isi cereau fetele in casatorie aducandu-le in loc de renumitul inel, perle albe. Si daca tot vorbim de rase, de ce de cand ne stim rasa alba a fost considerata superioara celei galbene sau negre, etc. ? Putem vorbi si de Imperiul Persan unde flacarile albe erau cele mai sfinte din altar. Deasemenea pentru cei pasionati de zeitati, Jupiterul grecilor s-a reincarnat intr-un taur de ce (non)culoare credeti? Astfel albul devine un simbol ce ne manipuleaza indirect si poate nevoit sa il percepem ca pe ceva pozitiv, mai ales ca, religios vorbind, nu cred ca exista om care sa si-l imagineze pe Dumnezeu albastru, sau portocaliu. Si uitati, am mai gasit si ceva despre Iroquois, triburile americane, care pe vremea iernii isi sacrificau “Cainele Alb”, care era simbolul reprezentativ credintelor lor.

In ciuda tuturor celor de mai sus, eu am o cu totul perceptie asupra albului. Pe mine ma inspaimanta si imi da o stare groteasca de neliniste. Cand zic alb, (desi imposibil) inteleg materia vida, efectiv explicandu-mi mie insumi cum este sa nu fii nimic. Ma gandesc la alb precum infinitatea orbului care vede doar alb pentru tot restul vietii, iar gandul ca dupa ce voi trece in nefiinta si (cum se presupune) voi avea acel moment de o lumina alba coplesitoare in care voi realiza ca am murit va dura prea mult, ma sfasie intr-un mod canibal. Acum cateva zile, am avut un cosmar in care eram singur pe un ghetar, totul in jurul meu era alb, si am stat acolo pana am murit sau m-am trezit (cum vreti voi s-o luati acuma). Cred ca eram pe undeva pe la poli iar momentul in care “m-am trezit”, surprinzator, nu a fost din cauza frigului ci fiindca am fost sfasiat de un urs polar, care ghiciti ce culoare era? Intradevar, hilar poate, dar credeti-ma ca nu mi-a lasat un gust prea placut acest vis. Si am incercat sa vad si daca sunt leucofob, si nu sunt. Am imbracat un tricou alb si nu am patit nimic. Totusi cautand sa relationez aceasta (non)culoare cu lucruri din jurul meu sau domenii diverse, am gasit mai multe asocieri ale albului cu negativul decat cu pozitivul. Spre exemplu, al patrulea calaret al Apocalipsei, avea un cal alb(palid), iar oamenii in robe albe si masti albe pe cap ardeau pe rug oameni nevinovati acuzandu-i de vrajitorie. Mai nou am descoperit ce multe culte sataniste folosesc masti in stil coifuri, albe, pe parcursul ceremoniilor, iar ca tot am mentionat de Apocalipsa, calaretul pe un cal alb cu un arc si sageti, conform Noului Testament, il reprezinta conform unor interpretari pe Iisus in sine curatand lumea de pacat sau, conform altor interpretari, pe Antichrist. Totusi, de ce cu arc si sageti?! Sa nu mai zic de mirifica legenda a “Damei in Alb” care iti prevesteste moartea daca o vezi. Cu totii cred, din pacate, am trecut prin inmormantarea cuiva drag, si cu totii am observat vesmantul alb cu care cel trecut in simbol este acoperit. Ca aceasta mentionare nefericita sa fie mai inbucuratoare (sunt ironic), am apucat sa citesc pe net ca fantomele sau stafiile, sunt spiritele celor trecuti in nefiinta dar care nu au reusit sa faca trecerea spre rai, astfel ele umbla in acele vesmante albe pe pamant. Niste oameni destepti mi s-au parut asiaticii care sunt probabil de acord cu mine. Pentru acestia culoarea alba reprezinta regretul, jelitul, ei purtand culoarea alba la inmormantari. Pe langa asta, spuneti-mi si mie, de ce ai numi un rechin, “Rechinul Alb”? Cumva vrei sa il imblanzesti? Iar daca in Taoism, Ying si Yang sunt reprezentate de alb si negru, semnificand cele doua naturi opuse ale universului, spre exemplu binele si raul, ziua si noaptea, lumina si intuneric, care (non)culoare reprezinta binele si care raul?

Voi ce parere aveti? Ce reprezinta albul?

Advertisements
This entry was posted in Monolog, Recomandari pentru intelect and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

8 Responses to Alb

  1. Pentru mine albul inseamna zapada, frig si moartea (sau amortirea ? microbilor). Mai inseamna foaia alba pe care desenezi sau scrii, mai bine sau mai rau. Mai inseamna usurinta de a fi murdarit, pacalit, umbrit…

  2. A! Voiam sa spun si ca imaginea este foarte nelinistitoare.

  3. maya-maria says:

    Ingeri albi, fluturi albi, crini albi, voalul de mireasa, floarea de cires,coala de hartie, nuferi, zapada,cai albi, parul mamei.Legatura logica intre ele este ca sunt albe si ca imi plac.Reversul il ignor cu buna stiinta.

    • Serghei says:

      Cu totii probabil incercam sa negam partea goala a paharului. De multe ori ne iese, alteori nu. Dar cand ajungem sa fim in partea goala a paharului, sa atarnam deasupra apei, alunecand pe pai usor, usor, atunci trebuie sa acceptam ca si partea plina si cea goala, fac parte din viata noastra!

  4. maya-maria says:

    Nu sunt adepta partii goale a paharului.Nici a partii pline, macar.Eu ma bucur ca pur si simplu exista paharul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s