Mai iubesc Constanta si pentru multe alte motive, dar vreau sa va arat ce inseamna defapt acest oras pentru mine, in adevarata sa definitie mai mult sau mai putin metaforica.
Va voi ruga sa va indreptati ochii, musai inchisi, catre linia de granita a acestui oras. Pentru mine arata ca un imens vapor acostat la coasta Europei de Est. Elicea motorului se afla in intersectia de la Dacia, iar prora este indreptata spre occident. Cu totii probabil stim barcile de salvare suspendate la fiecare iesire din oras, lucru care e genial din punctul meu de vedere. Avem si un lac al Tabacariei, loc in care marinarii scot apa ce o ia aceasta mareata nava cu pompe incredibil de mari, ca altfel ne-am scufunda de la greutate, nu? Din pupa vaporului nostru denumit in mod calduros, “Acasa”, iese si ancora intinsa de-a lungul lacului Siutghiol. Un capitan din trecut, a numit ancora noastra “Mamaia”. Surprinzator e faptul ca dupa atatia ani, ea inca ne mai tine ancorati la mal, fara sa dea semne de rugina sau slabiciune. Va mai pot zice de cos-ul vaporului, da cel care scoate fumul afara si ne da caldura in oras. Il gasiti undeva pe la periferie, iar noaptea totimpu veti vedea luminitele rosii din varf. La babord avem minunatul port unde ciocanele ciocanesc de zori si iti lasa impresia ca acolo nimeni nu doarme, iar tribordul il numim simplu, Bl. Aurel Vlaicu. Pe punte cred ca ne aflam cu totii acum, chiar ieri am iesit pe punte la un suc cu prietenii, iar castelul principal e probabil acel culcus in care cu totii ne refugiem dupa ce toata agitatia s-a terminat si luna isi saluta reflexia pe valurile marii. Astfel, vaporul nostru e ancorat de mult timp pe malul Marii Negre, si nu cred ca avem ce sa-i reprosam, este un loc minunat si sincer ma simt emotionat cand ma gandesc ca locuiesc pe o croaziera de lux.
As dori totusi sa va fac un tur si in interiorul croazierei noastre… [click pentru continuare]
Art is Funny 
Stiu vaporul tau.Am stat ceva vreme pe el, de la balconul meu de pe Mircea cel Batran,am hranit dimineti intregi pescarusii si porumbeii ce-si facusera cuib si loc de popas pe acoperisul Capelei Militare.Imi placea sa stau pe -o banca in parcul din fata blocului si sa ma uit la cei ce trec, sa-i ghicesc care-i constantean si care-i in trecere.Localnicii nu aveau timp de plaja, sau mergeau doar cand le venea cate-o ruda la ei.Nu stiu de ce naiba unele rude isi aduceau aminte de mine numai vara. Acum nici macar vara nu-si mai aduc aminte. Nu le place Dunarea, cred!Cam aglomerat vasul tau vara.Oare mai sunt pescarusi pe Capela Militara?Ia sa te treci pe acolo si sa-i saluti din partea mea.Sa le cumperi si-o paine, sa le dai de mancare si sa le spui ca mi-e dor sa fiu cu ei pe acelasi vapor. Tie iti raman datoare cu o bere.
Daca imi spui si ora la care ii gasesc acolo, cu siguranta pot face asta. Aduc si poze inapoi ca dovada! Iar in ce priveste berea, nu o oferi drept datorie, daca doresti stam la o bere impreuna ca doi bloggeri ce suntem si atat.
Tot timpul sunt, Serghei!A cum mi-am dat seama ca nu ti-am comentat scrierea din punct de vedere literar. Simplu…ai valoare!Si inca ceva.Sambata este un concurs intre bloggeri, mi-as dori sa intri la mine pe blog, sa citesti si poate daca esti prin Constanta sa faci si tu galerie pentru echipa nr 3. Poate vei avea ocazia sa cunosti un blogger minunat, pe Radu Thor, constantean de-al tau.