Frumoasa cu un scop precis

Viata, intamplarile de zi cu zi, oamenii, imperfectiunea oamenilor, sunt toate lucruri care ni se intampla fie ca vrem sau nu. Viteza, confortul, muzica data tare, fiabilitatea, utilitatea, sunt in schimb lucruri la care ravnim in viata mai mult din setea pentru un loc in fata, decat din simpla necesitate. Totusi daca ne gandim la toate aceste lucruri mai profund, realizam ca in viata de zi cu zi abia le observam, exceptand cazurile in care ne sunt evidentiate cumva. Un om destept imi spunea candva ca toti oamenii sunt handicapati, imperfecti si eronati din foarte multe puncte de vedere. Tind sa ii dau dreptate daca ar fi sa ma gandesc la toate neajunsurile omului. Dar, o solutie pentru macar cateva din aceste neajunsuri, am gasit-o in noua Toyota Corolla.

Eleganta, fiablitiate, utilitate, si multe alte calitati, sunt niste atu-uri ce isi fac bine simtita prezenta in viata unui sofer. Iar cand zic sofer, ma refer la acel om care se gandeste la sofat ca la o arta. Iar chestia asta cu sofatul cred ca ar trebui sa fie subliniata putin mai mult, deoarece este un lucru mult prea interesant pentru a fi lasat deoparte.

Nu sunt sofer, dar foarte multi oameni din jurul meu au avut placerea de a conduce. Dintre cei mai rasariti, va pot spune ca am observat in ei o satisfactie enorma in fata volanului. Iar aceasta satisfactie nu apare oricum, deoarece spre exemplu, acelasi sofer care l-am vazut explodand de bucurie la volanul unei masini bune, l-am vazut dezamagit la volanul unei masini simple. Astfel pot zice ca masina pe care o conduci, face diferenta. Toyota Corolla mi se pare o masina care ar satisface un sofer cu brio in setea de sofat. As putea compara un sofer cu un invalid, deoarece soferul pieton este cam acelasi lucru cu invalidul. In schimb diferenta se observa atunci cand handicapul este solutionat. Soferul o data urcat intr-o masina Toyota Corolla, simte o conectiune rar oferita de un autoturism. De parca pedala devine o continuare a piciorului, iar acceleratia si raspunsul autoturismului porneste din interiorul soferului. O conectiune impresionanta se realizeaza si astfel, omul devine sofer, iar masina devine solutia homo sapien-ului simplu cu o viata simpla. Practic aceasta masina, devine o inbunatatire a vietii oricarui individ ce a condus vreodata.

Coplesitor poate, dar cu siguranta multumitor este acest autoturism. Si cu asta am terminat articolul scris pentru super-blog competition.

Cioburi

II. Cafeaua

Mikael incepuse sa se pregateasca de plecare, dar Maya l-a luat de mana si a oprit pentru putin timpul in loc, moment in care doua cesti de cafea si fumul de tigara ii desparteau. Erau langa geam si aroma cafelei era intr-un fel putin ciudat, limbajul lor, caci stiti cum e, o cafea poate avea acelasi gust cu oricare din cafelele ce le-ati mai baut, dar Maya pusese putina dragoste care il coplesea pe Mikael, lasandu-l doar sa simta si sa zambeasca. Cei doi se priveau fix, dar niciunul din ei nu vedea doar infatisarea celuilalt, ci vedeau unul prin celalalt ca si cum ar fi doi magneti ce se resping dar se iubesc. El era aranjat cat de cat, dar Maya era ciufulita si in camasa de noapte, cu un chip de copil naiv de pe la acea varsta in care copii nu gandesc, doar simt. Dar asta nu conta, pentru ca totul era perfect exact asa cum se intampla, firesc. Privirea lunga si usor incruntata din ochii lui Mikael, era tradata de un zambet mic si poate putin ascuns. Se mai uita pe furis pe geam, incruntandu-se si mai mult de la soarele puternic ce ii lumina si ei privirea. Vag spus, amandoi traiau o poveste de dragoste pe care si-ar fi dorit-o orice muritor de rand, dar mai important este ca ei realizau acest lucru si mai rabufneau din senin intr-un zambet necontrolat de fericire. Acest zambet putea sa tina si ore intregi, iar cand se termina, se priveau unul pe celalalt cu o aura de implinire.

Nu stiu cum se facea, dar cafeaua era momentul lor de recunostinta pentru ceea ce au, pentru ca se au unul pe celalalt. Poate isi multumeau unul celuilalt sau poate ridicau privirea in cer cateodata, fara sa spuna ceva anume ci doar sa zambeasca si sa simta. Cert e ca nimic in lume nu i-ar fi intrerupt, nici daca s-ar fi vrut. Cateodata Maya ii spunea ca tot ce simte pentru el este din cauza unui destin, ca si cum ar fi sortiti unul pentru celelalt, ca in povestile copilariei, iar el zambea aprobator cu o usoara esenta de ridicol. Mikael nu prea era genul de om care sa creada in destine, profetii sau cine stie mai ce. Nu, el era un om de claritate, un om care intradevar, visa foarte mult si avea o imaginatie demna de ravnit, dar daca cineva ii propunea sa zicem prin absurd, sa fie fericit, el ar fi cerut un plan si o siguranta de reusita. Fara aceste doua chestii ar fi preferat mai bine sa ramana nefericit, decat sa-si riste increderea si, cum ar spune Maya, sufletul nemarginit de mare. Ea in schimb, putea sa viseze ore intregi privind in gol, filzofand in mintea ei despre destin, despre ce e menit sa fie, sau poate despre viitorul lor. Toate acestea intamplandu-se in timpul cafelei lor cu aroma de dragoste.

In orisicare caz, cafeaua era pe terminate iar cei doi parca trageau cumva de ultima picatura astfel incat sa mai poata sta cateva momente. Iar ca si in alte zile, cele doua cani raman pe pervaz cu o ultima sorbitura in ele. Daca ar fi terminat cafeaua, ar fi insemnat ca si momentul lor frumos ar fi luat sfarsit, dar nu.  Ei isi continua acest moment pana soarele va fi rapus din nou sub munti, terminandu-l a doua zi prin a incepe un alt moment la fel.

Maya incepuse si ea sa se pregateasca de plecare, iar momentul acesta il voi descrie in detaliu, caci frumusetea unei femei este lucru de apreciat, evident pentru cel care are ochii deschisi. Astfel, Maya era o femeie cu o frumusete naturala. Niste ochi mari, caprui aveau reflexia parului rosu ce contrasta intr-un mod fermecator pielea alba. Acest chip era cumva pur prin detaliile lui naturale, iar cand te privea, ramaneai cu impresia ca din parul ei vor sari flacari, dar nu de orice fel, ci acele flacari care iti aprind fitilul din piept, care te fac sa fierbi in propria emotie pierzand orice control asupra ta. Deci, o privire patrunzatoare, si cum zic unii ca ochii sunt oglinda sufletului, eu le-as spune ca in cazul ei e diferit. In ochii ei se vad multe inimi frante, nu numai sufletul ei dar si sufletele celor care au iubit-o. Si in nici un caz ea nu regreta acele inimi frante, ci le trata ca pe niste momente minunate din viata ei pe care nu o sa le uite niciodata, deoarece au adus-o unde e acum, in bratele celui care o face sa se simta frumoasa. Mikael era pentru ea, acel barbat special care nu a iubit-o pentru ca era frumoasa, ci ea devenea frumoasa fiind iubita de el. Iar frumusetea ca fapt in sine, era pentru ei amandoi, un simplu dar din ceruri, precum e si viata. Totimpul ea ii spunea lui Mikael : “Frumusetea e doar umbra lui Dumnezeu asupra pamantului.”, iar el nu o intelegea deloc. De ce nu il crede pe cuvant cand ii spune ca e frumoasa? E ca si cum un rege si-ar refuza scaunul pe tron zicand ca tronul nu il va faci mai mult “rege” decat este. Inexplicabil! Mai mult decat atat, lucrul cu adevarat fermecator la ea, era zambetul. Nu se stie cum, dar Mikael era un rob loial in fata zambetului ei. Zambetul Mayei avea puterea a mii de sclavi egipteni, caldura a miliarde de suflete, frumusetea naturii si atingerea actului de a iubi. Un simplu zambet putea schimba o viata, te putea face sa te simti cel mai special om din lume, te putea inrobi precum sageata lui Eros si chiar sa explodezi in sentimente aleatorii.

Cu acest zambet Maya s-a aratat in fata lui Mikael, intr-o rochie alba, simpla, naturala. La gat isi pusese un lantisor fin, aramiu, ce tinea pe el o piatra albastra, iar pe deget purta inelul primit de la el.

– Urat-o!

– De ce imi spui asa? Nu ma mai face urata, zise Maya umpic confuza.

– Daca iti spun cat de frumoasa esti, nu ma vei crede. Cum de ma crezi cand iti spun ca esti urata?

– Esti haios, zise Maya de data aceasta zambind si pupandu-l pe obraz.

– Mi-ai lasat semn de ruj!

– Perfect! Acum ai si dovezi ca te iubesc…

– Urat-o, rabufneste iar Mikael cu un zambet ascuns. Hai sa mergem, dar inainte spune-mi unde.

– Ai sa vezi. Gata, hai sa plecam.

Mikael zambeste, dar cu un zambet ofticat. Cei doi pleaca iar cu fiecare pas, curiozitatea lui Mikael devine din ce in ce mai intensa. Totusi, era fericit ca are ocazia sa fie el curiosul si nu altcineva.

Acest fragment este parte dintr-o poveste, uitati aici linkurile pe rand, pentru a putea citi de la inceput :

1. Introducere

2. Dimineata

3. Cafeaua

Cioburi

I. Dimineata

Cu totii cred ca ne trezim cel putin o data in viata crezand ca suntem inca intr-un vis. E un moment magic, un moment ce nu poate fi inlocuit de nimic in lume, dar mai ales, un moment unic de fiecare data prin felul in care se intampla. Poate fals, ar zice unii, fiindca e doar o plasmuire a imaginatiei si poate au dreptate, dar ar fi de bun simt sa credem ca imaginatia nu e o simpla minciuna. Daca stam sa ne gandim umpic, imaginatia da nastere multora dintre idealurile noastre, si cateodata reuseste sa creeze niste momente de o frumusete rara. Cateodata un moment nascocit de imaginatie te poate imbata cu frumusetea lui si ajungi sa crezi ca e real, iar in acel moment ajungi sa il si traiesti. Am putea numi “a iti trai viata” acest moment sau a visa cu ochii deschisi. In orice caz, in aceasta dimineata toate creaturile lumii si-au adunat puterile si au facut-o unica pentru el, pentru Mikael.

Momentul facea ca acele cateva raze ale soarelui ridicat peste orizont cam cat un deget mic si culcat, sa treaca prin geamul camerei lor, si nu numai prin geam dar si forjand in cerul negru sa isi anunte retragerea. Daca te uitai pe cer, vedeai practic niste raze ale intunericului care incercau sa impinga soarele sub munti, totul cu o incalcire cromata de culori rar vazuta, de parca s-ar fi luat la lupta curcubeul noptii cu cel al zilei. Mikael se trezeste, dar nu deschide ochii. Primul lucru care il simte este parfumul ei, si mana ce il invelea ca o cicatrice placuta. O adiere placuta de vant anunta ca razboiul din cer se sfarsise si lumea lui se va lumina curand, dar sentimentul placut pe care il traia, ii tinea ochii inchisi, ca si cum creadea ca viseaza si incearca din rasputeri sa nu se mai trezeasca niciodata. Un zambet placut i s-a asternut pe chip atunci cand a realizat ca visul ce-l traia era realitate. Deschizand ochii a vazut-o pe ea langa el, dormind cu capul pe umarul lui si a inteles ca iar ajunsese sa creada ca nu poate fi adevarata fericirea ce o traia.

Se ridica sa il salute pe castigatorul cerului, si camera se lumineaza doar cat sa creeze o atmosfera portocalie a diminetii. Ea, era cuprinsa in propriul ei vis, parca sorbind cate putin din pocalul cerurilor ce erau acum in doliul noptii. Mikael isi pregateste o foaie alba, pe care o pune pe sevalet-ul din capatul patului, si fara sa vrea constiinta ii spune sa o picteze pe ea. Ce poate fi mai greu decat sa incerci sa pictezi persoana care e in centrul lumii tale, cea care iti da un motiv sa continui?

Totul era perfect. Ea isi visa fericirea cu zambetul pe buze, acoperit de cateva fire de par rosii precum dragostea. Si privind-o, iti dai seama ca in visul ei, inca se afla in bratele lui Mikael, simtindu-se protejata si iubita. Cateva raze calatoreau mii si mii de mile, doar ca sa aprinda focul din parul ei, iar parfumul… Parfumul te coplesea ca un vis prea bun pentru a fi adevarat, de parca Gradina Edenului ar fi inflorit pe fiecare centimetru al corpului ei. Cativa pistrui, un semn pe umarul drept, urmele pernei pe obrazul stang, erau lucruri imperfecte ce ajutau la realitatea imaginii perfecte ce o avea Mikael cand o privea. Pierdut in ganduri cromate, el ii sorbea fiecare miscare, fiecare respiratie, fiind coplesit de sentimentul de implinire ce i-l dadea ea in viata lui.

Un zambet tatuat in suflet ii da curajul sa inceapa sa picteze, iar fiecare miscare pe care o facea cu pensula parca scria in cartea destinului. Oare sa fie destinul cel ce a adus doi oameni ce se iubesc si sunt fericiti impreuna? Nu cred ca stie nimeni asta, decat poate Prometeu, sau Dumnezeu. Totusi, el incerca sa isi picteze lumea intr-o foaie de hartie, lucru care era poate imposibil de facut. In repetate randuri el arunca foi albe de hartie mototolite, incepand sa fie descurajat si sa vada din ce in ce mai multe imperfectiuni la lucrarea sa. Intr-un final el renunta, si intra intr-o agonie asezandu-se langa ea. Maya se trezeste si vede clar un om infrant in fata ei.

– Mikael! Ce s-a intamplat?

– Am incercat sa te pictez, zise el aproape rabufnind in propria dezamagire.

– Si cum a iesit? Arata-mi sa vad, sunt sigura ca imi va placea caci tu totimpul ai creeat lucruri minunate cand le-ai facut cu dragoste. De ce esti suparat? Vorbeste cu mine!

– Nu am reusit sa te pictez. De fiecare data cand am incercat, ceva nu era bine, ceva lipsea. Am incercat in toate felurile, am folosit toate culorile, pur si simplu nu o pot face.

– Dragul meu! Uite-te la mine si asculta-ma, zise Maya luandu-l in brate. Nu totimpul poti face orice iti doresti, cateodata trebuie sa intelegi ca unele lucruri sunt existente in viata noastra si atat. Nu trebuiesc reconstruite, reparate sau pictate. Tu ma iubesti, asa e?

– Da.

– Pai Mikael, daca te gandesti la toata dragostea dintre noi si o aduni impreuna ca un glob, si te uiti in acel glob incercand sa intelegi, vei da gres totimpul deoarece sentimentele nu trebuiesc intelese ci traite. Chiar crezi ca toate culorile din lume sunt indeajuns de frumoase sa reprezinte exact ce avem noi aici? Ti-ar trebui toti copacii din lume pentru o foaie indeajuns de mare ca sa poti picta ceva atat de frumos. Opreste-te, nu te mai gandi la asta. Eu sunt aici, si nu ai nevoie de o foaie de hartie cu mine in culori. Ma ai aici langa tine, si asta este cea mai frumoasa pictura. Te iubesc mult! Haide te rog imbraca-te si sa mergem undeva. Vreau sa iti arat ceva.

– Si eu te iubesc si iti multumesc. Unde vrei sa mergem?

– Vei vedea, nu mai intreba si grabeste-te. Vreau sa prindem dimineata acolo si in plus, nu conteaza unde mergem, pur si simplu vreau sa iesim afara putin. E o zi foarte frumoasa ca sa o lasam sa treaca pur si simplu.

Mikael si Maya incepusera sa se pregateasca , dar el inca se gandea la nereusita lui. Se simtea dezamagit si neputincios, in ciuda faptului ca ii dadea dreptate lui Maya in acelasi timp. Dar zambetul ei, il facea usor, usor, sa uite si sa priveasca in jurul lui, sa o vada pe ea si sa zambeasca si el intr-un final. Camera se luminase si totul se transformase cumva intr-o dimineata frumoasa cu miros de cafea.

 

Acest fragment este parte dintr-o poveste, uitati aici linkurile pe rand, pentru a putea citi de la inceput :

1. Introducere

2. Dimineata

3. Cafeaua

Cioburi

Cititorilor! De ceva vreme ma gandesc sa postez o poveste lunga pe acest blog. Ceva ce am scris demult si inca mai scriu. Povestea mea se numeste “Cioburi”, si voi posta rand pe rand parti din ea. Pentru inceput, v-am pregatit o introducere :

Povestea

Povestea este unul din putinele lucruri ce face astfel incat sa ne punem un semn de intrebare in dreptul ratiunii. Nu stiu cati dintre voi, dar eu cu siguranta m-am intrebat, si nu o data, daca este adevarata o poveste citita de mine, iar lucrul acesta pe unii dintre noi ne constrange sa negam povestea, sa credem in ea sau chiar ambele. Unii dintre noi incercam sa o facem adevarata, cum zic ganditorii : “Sa o traim…”, chiar cu riscul de a esua sau a innebuni. Cert este ca o poveste, din momentul in care ai citit-o, ti-a schimbat cumva viata, te-a marcat. Un om destept spunea ca povestea a depasit conditia umana fiindca este nemuritoare. Eu o sa il contrazic, fiindca povestile mor, eroii mor, totul se termina chiar si povestea. Ce ramane in urma este memoria ei, si cateodata acea intrebare de care am zis : “E adevarata?”.

Totusi o poveste, are cateodata o forta nemasurabila, putand chiar sa schimbe vieti. Batranii ne zic totimpul ca din greseli invatam, mai bine de atat ne mai si povestesc ceva ca sa ne convinga. Dar oare sunt adevarate toate vorbele intelepte ce le auzim sau citim? Neadevarul in matematica e masurat prin cifra 0 sau in cazuri mai drastice, multimea vida. Ori daca neadevarat reprezinta un “nimic”, de ce sa credem in poveste, de ce sa invatam din ea si nu in ultimul rand, de ce sa o facem adevarata?

Eu sunt de parere ca povestea reprezinta viata, ca noi toti ne traim povestea in care eroul principal are puterea de a sterge randurile scrise de autor si a le scrie pe a le lui. Povestea, ca si viata, are toate calitatile necesare pentru a iti lasa un zambet tamp pe fata, fie prin frumusete, tragism, revelatie sau efect moralizator. Iar dupa terminarea unei povesti, fie ca am citit-o intr-o carte sau am trait-o, ea se termina si atat. Sfarsitul povestii este cel care ne explica practic toata povestea in cateva randuri, lasandu-ne memoria ei ca parte din noi. Si de cate ori nu ne-am intrebat cu totii : “Cum a ramas cu eroul pana la urma? Ar mai fi atatea de spus! “.

Eu vreau sa trisez! Vreau sa va arat povestea, dar si ce s-a intamplat dupa aceea. Vreau sa schimb povestea si sa incalc regulile, sa o intorc pe dos dupa bunul plac, sa o intorc din drum sau sa o grabesc, sa o fac exact asa cum o nascoceste mintea mea si apoi sa o impartasesc, sa o transmit mai departe, fara imbracaminte, fara nici un acoperamant, in starea ei pura si naturala. Vreau sa creez o poveste neadevarata, ca mai apoi sa o fac adevarata prin a o trai, iar toate neadevarurile sa le fac adevarate in ciuda oricarui erou imi va sta in cale si va lupta pentru asta. Voi scrie o poveste despre o viata, iar apoi voi trai viata dupa poveste, si cand voi ajunge sa traiesc un neadevar, imi voi aminti ca eu sunt autorul povestii si il voi schimba in adevar!

Nu spun mai multe, ci va voi lasa sa cititi povestea. Cine stie, poate cativa dintre voi o veti si trai. Si sper ca la final sa va intrebati : “E adevarata?”

Acest fragment este parte dintr-o poveste, uitati aici linkurile pe rand, pentru a putea citi de la inceput :

1. Introducere

2. Dimineata

3. Cafeaua

SuperBlog Contest 2013

M-am hotarat! Imi voi incerca norocul, si nu pentru premii sau ca al meu contor de trafic sa se roteasca precum un nebun, ci pentru placerea de a scrie. Am aflat recent de acest concurs prin intermediul lui Maya, si mi-a suras ideea de indata ce m-am documentat umpic. Ideea de a scrie cu o tema data, este ceva ce totimpul mi-a placut si m-a captivat, iar aceasta oportunitate nu o voi rata sub nici o forma! Astfel, prin acest post ma inscriu la SuperBlog 2013 Contest iar pentru a va arata cat de entuziasmat sunt, am facut si banner-ul acesta frumusel de mai sus. Sper sa reusesc sa fiu inspirat si sa pot scrie competitiv, dar mai mult decat asta, mi-as dori sa cunosc noi bloggeri si sa facem schimb de experienta. Un Masterclass al bloggerilor! Mult succes si lui Maya, dar si celorlalti participanti, ne vedem la scris!

De pe blog pe blog: iubesc Constanta!

Mai iubesc Constanta si pentru multe alte motive, dar vreau sa va arat ce inseamna defapt acest oras pentru mine, in adevarata sa definitie mai mult sau mai putin metaforica.

Va voi ruga sa va indreptati ochii, musai inchisi, catre linia de granita a acestui oras. Pentru mine arata ca un imens vapor acostat la coasta Europei de Est. Elicea motorului se afla in intersectia de la Dacia, iar prora este indreptata spre occident. Cu totii probabil stim barcile de salvare suspendate la fiecare iesire din oras, lucru care e genial din punctul meu de vedere. Avem si un lac al Tabacariei, loc in care marinarii scot apa ce o ia aceasta mareata nava cu pompe incredibil de mari, ca altfel ne-am scufunda de la greutate, nu? Din pupa vaporului nostru denumit in mod calduros, “Acasa”, iese si ancora intinsa de-a lungul lacului Siutghiol. Un capitan din trecut, a numit ancora noastra “Mamaia”. Surprinzator e faptul ca dupa atatia ani, ea inca ne mai tine ancorati la mal, fara sa dea semne de rugina sau slabiciune. Va mai pot zice de cos-ul vaporului, da cel care scoate fumul afara si ne da caldura in oras. Il gasiti undeva pe la periferie, iar noaptea totimpu veti vedea luminitele rosii din varf. La babord avem minunatul port unde ciocanele ciocanesc de zori si iti lasa impresia ca acolo nimeni nu doarme, iar tribordul il numim simplu, Bl. Aurel Vlaicu. Pe punte cred ca ne aflam cu totii acum, chiar ieri am iesit pe punte la un suc cu prietenii, iar castelul principal e probabil acel culcus in care cu totii ne refugiem dupa ce toata agitatia s-a terminat si luna isi saluta reflexia pe valurile marii. Astfel, vaporul nostru e ancorat de mult timp pe malul Marii Negre, si nu cred ca avem ce sa-i reprosam, este un loc minunat si sincer ma simt emotionat cand ma gandesc ca locuiesc pe o croaziera de lux.

As dori totusi sa va fac un tur si in interiorul croazierei noastre… [click pentru continuare]

Rugaciunea unui inger ce a iubit un om

 

Hei Tu! Acum ceva vreme, mi-ai aratat cat de mult sunt capabil sa iubesc. Mi-ai adus-o pe ea in viata, si m-ai lasat sa ma indragostesc ca un nebun, fara sa imi pese de nimic altceva, nici macar de viitor. Am iubit-o! Am iubit-o fiindca era singurul lucru de care eram capabil. Mi-era imposibil sa nu iubesc fiindca era tot ce mi-am putut dori vreodata. Am visat! Am visat departe, fara sa tin cont de riscuri si am dat la o parte cu ambele brate orice lucru ne statea in cale. Eram un animal ce nu putea fi oprit. Eram un animal ce iubea si nu stia de nimic altceva decat cum sa o faca mai fericita. Eram eu, si puteam lupta cu zece legiuni romane in acelasi timp fara nici cea mai mica frica. Nu aveau nici o sansa impotriva mea fiindca eram indistructibil. Nu eram singur, o aveam pe ea si aveam pentru ce sa lupt.

Dupa o vreme, iarasi Tu, mi-ai aratat cat de mult pot suferi. Mi-ai desclestat aripile si ai luat-o din bratele mele. Ai luat-o si m-ai lasat sa sufar in singuratate plin de ura si regrete. M-ai lasat sa cicatrizez totul pe suflet sub amprenta invinovatirii. Mi-ai aratat ca nimeni nu poate fi indistructibil si ca toti eroii ajung sa cada. Mi-ai luat tot ce pretuiam si nu mai aveam pentru ce sa lupt, iar usor, usor, m-am hranit cu nebunie pana nu a mai ramas nimic din mine.

Am renascut! M-am ridicat din cenusa si am inceput sa lupt, pentru mine. Mi-am cladit singur, o fortareata demna de un adevarat erou, care a acceptat singuratatea. Am strans o armata ce nu putea fi doborata si m-am aparat cu aceasta armata de oricare alta ce mi-ar fi venit in cale. Cu o sabie inflacarata, mi-am rapus fiecare sentiment pana ce cadavre de sentimente imi serveau drept tron, si cumva, ma simteam in siguranta. Eram eu, eram singur si luptam impotriva mea. Am castigat!

Acum, Tu, ai facut un lucru ce m-a distrus din nou! Tot ce am cladit s-a sfaramat precum un vis in mainile realitatii. Mi-ai adus-o pe ea din nou, doar pentru o zi si o noapte. Si oricat mi-as dori, nu o pot avea din nou, fiindca povestile cu eroi cazuti nu vor avea niciodata loc de fericire, de o continuare…

Din inima ce-mi sangereaza, Te rog, adu-mi-o inapoi!

Nu pot…

• Monolog :

“Oare va crede ca ma grabesc ca de obicei? Se va enerva si ma va respinge? Nu stiu ce sa fac! De atata timp incerc sa imi fac curaj si nu reusesc niciodata sa o duc la capat… Trebuie sa iau o hotarare si sa ma tin de ea orice ar fi. Daca i-as spune, oare cum ar trebui sa formulez ca sa nu fie prea direct? Sau poate trebuie sa fie mai direct, ca sa nu creada ca sunt indecis? Nu, gata!! O sun si ii spun! Nu mai suport sa tin in mine…”

Dupa 15 minute de stat cu degetul pe tasta de apelare…

– Alo?
– Da. Spune te rog, ce vrei?
– Vroiam sa te intreb …
– Da?
– Nu prea stiu cum sa formulez. Nu as vrea sa te supar din nou…
– Pai, nu ma supara!
– Atunci nu te mai intreb, caci sigur te vei supara.
– Si de ce m-ai sunat atunci?
– Pur si simplu! Imi era dor de tine.
– Da, dar stii ca e ora 2 noaptea, nu?
– Da, stiu! Nu am putut dormi, fiindca ma tot gandeam…
– La ce?
– Nu iti pot spune! Te vei supara!
– Fie, promit ca voi incerca sa te inteleg si sa nu ma supar! Spune-mi despre ce este vorba.
– E un subiect mai delicat! Nu ai vrea mai bine sa il vorbim fata in fata si nu la telefon?
– Putem face si asta, dar spune-mi macar despre ce e vorba.
– Este vorba despre… Este vorba despre noi, despre ceva ce cred ca ar trebui sa facem. Ceva ce nu am avut curaj sa iti spun pana acum.
– Spune-mi! Ce poate fi atat de rau? De ce ma sperii?
– Nu vreau sa te sperii! Pur si simplu imi vine greu sa vorbesc despre asta. Imi e frica.
– Nu ai de ce! Stii foarte bine ca poti vorbi orice cu mine. Avem o relatie de 2 ani de zile! Dupa tot acest timp inca iti mai este greu sa vorbesti cu mine? Parca rezolvasem problema asta! Sunt alaturi de tine, orice ar fi.
– Stiu! Tocmai acest gand mi-a facut curaj sa te sun. Nici nu iti imaginezi de cand imi trec toate gandurile astea prin cap. Sunt ca un roi de fluturi ce-mi inoata prin vene.
– Esti dragut! Nu inteleg de ce iti vine atat de greu sa vorbesti despre orice te framanta atat de tare. Uite, te voi invata un lucru. Cand iti e frica sa faci sau sa spui ceva, pur si simplu inchide ochii, elibereaza-te doar pentru o secunda de orice sentiment sau traire, de orice! Fie ca e frica sau bucurie, sau un sentiment coplesitor ce preia controlul pe dinauntru, anuleaza-l! Eu cand fac asta, simt nevoie sa imi tin respiratia pentru a putea sa ma concentrez mai bine. Dupa ce esti liber de toate aceste lucruri, deschide ochii si fa acel lucru sau spune-l. Vei simti o explozie de andrenalina pentru cateva momente, dar vor trece imediat ce iti recapeti sentimentele si trairile de care te-ai debarasat cu ceva vreme inainte.
– Pare usor de facut… in felul in care o spui tu!
– Incearca! Nu uita, sunt alaturi de tine!
– Bine!

Trece aproximativ un minut, si apoi el ii spune :

– Nu pot! Nu am curajul! Te vei infuria pe mine!
– Stii ce? M-am saturat! E ora 2:36 si eu nu dorm ca sa te conving pe tine sa spui ceva, nu stiu ce! Pa! Vorbim maine!

Se aude tonul telefonului inchis si el nu apuca sa spuna :

– Te iubesc!

• Monolog :

“Iar am dat-o in bara…”

Life happens…

Astazi avem in meniu intamplari generale din viata, si aici ma refer de la iubitele materialiste al caror punct G se afla la sfarsitul cuvantului “Shopping”, pana la cei ce sunt de acord cu “Mai bine Durex decat Pampers..” . Iar pe traseul dintre cele doua, vom trece prin multe alte subiecte hilare ce sper eu va vor provoca sentimentul micutului astuia : =>

 Voi incepe cu materialistele deoarece am o boala fantastica pe ele. Se lauda ele a fi nepretentioase, multumindu-se cu o lungime de 8,5 cm. Ce nu stim noi e ca in mintea lor isi spun si continuarea : “- Nu conteaza daca e Visa sau Mastercard.”. Evident ele se dau domnisoare pe premiza ca daca ii platesti consumatia sau ii faci cadouri scumpe, esti un gentleman si o iubesti, prefacandu-se incredibil de fericite si surprinse in urma unui astfel de gest si in acelasi timp exclamand in minte : “- Haha! Iar i-am spart salaru’ lu’ tac-tu’…”. Sa nu mai mentionez de acele intalniri cu fetele (de dupa intalnirea voastra), in care prietenele ei ii apreciaza haina de blana primita cadou si o intreaba de la ce animal e, iar ea exclama cu o mandrie de podium : “De la noul meu prieten…”. Ele in momentele de genul se cred ceva suprem, asemanator cu femelele paianjen care isi mananca partenerii dupa actul sexual, iar pe langa asta mai au si tupeu sa zica ca toti barbatii sunt la fel. Fetelor! Daca noi barbatii suntem toti la fel, asta nu inseamna ca voi aveti cam multa experienta.

Lasand acest subiect deoparte, trecem la lucruri mai serioase, si anume parcul. Da, parcul in care va plimbati si mergeti sa luati o gura de liniste. Nu stiu cati dintre voi aveti caini, dar dintre cei care aveti, cu siguranta l-ati scos in parc cel putin o data. Mi se par geniale acele momente in care posesorii de caini se aduna laolalta si isi arata calitatile de dresori, iar dupa ce au terminat fiecare catel sare de fericire pe stapanul si il linge pe fata ca si cum vorba “Cainele e cel mai bun prieten al omului” e adevarata. Dragi stapani de caini, voi aveti idee unde s-a lins animalutul vostru inainte de a va linge pe fata? Da, acolo! Sa nu mai zic faptul ca al vostru catel nu ar da nici macar un pîrț pe comenzile voastre daca nu ati flutura meschin biscuitele cu aroma de carne in fata lui. Orisicum, in parc se intampla multe alte evenimente penibile. Spre exemplu tipicii indragostiti ce ii gasesti pe o banca in fiecare colt al parcului sarutandu-se cu patos, mai de n-ar sari unul pe altul sa-si faca treaba. Evident, totul se intampla sub vazul fix ar spectatorilor de toate varstele, mai ales cei de varsta a treia. Si vazandu-i acolo aproape intrati in depresie si purtand discutii de duh de genul : “-Ce imbatraneste prima oara la un barbat?; -Femeia!”, nu stii daca sa razi sau sa plangi! Sa nu mai zic de batranii adunati la sah si remi, care iau evenimentele de genu ca pe pauza dintre reprize. Oricum, nu avem dreptul sa ii judecam pe batrani, fiindca si asa sunt trecuti prin 3 razboaie: doua mondiale si al treilea, casnicia. Si ca veni vorba, doar stiti sau macar banuiti cum e si cu toata harababura asta de casnicie si copii. Legea e lege si cu totii ne-am format un crez din “o lasi, o iei”. Tocmai de aia am promovat Durex-ul la inceput : e mai ieftin si vine si cu arome! Si daca tot am ajuns la partea asta, haideti sa dezvoltam umpic.

De ce Durex si nu Pampers? Simplu! Mai bine platesti 8 lei pentru o seara decat 18 ani pensie alimentara. Iar cei care ziceti ca voua nu vi se intampla nici o data, va anunt ca nu copii de pe bancheta din spate duc la accidente de masina ci accidentele de pe bancheta duc la copii. Chiar vorbesc serios! Acum suntem cam 7-8 miliarde de oameni pe planeta. Saracu’ Adam n-avea incotro, el o avea doar pe Eva, dar voi ce scuza aveti?

Dati-mi voie sa inchei, prin a spune ca traim vremuri grele in care pizza se livreaza cu mult mai rapid decat ajunge politia la nevoie, iar daca hotii iti cer banii sau viata, femeile ti le iau pe amandoua. O viata de erou ducem cu totii…

Post inscris in concursul Blog Power! Tema a fost propusa de Bianca Badea. Au mai scris si : Uries , Abbilbal Liviu , Sexul Slab .

Nātūra

Nātūra e termenul din latina pentru ce recunoastem noi astazi drept creatie, viata, actul nasterii. Desi perceptia umana poate sa ne ofere explicatii diverse ale naturii si a felului in care oamenii o inteleg, eu cred ca ea nu poate fi explicata, si cu atat mai putin inteleasa. De ce? Fiindca omul si natura nu fac parte din aceleasi categorii. Natura este mai presus decat omul rational, nu numai fiindca a fost creeata inaintea acestuia, dar si fiindca cele doua sunt poate chiar total opuse. Natura creeaza, iar omul prelucreaza, modifica, cateodata chiar distruge.